A murit Dinica

La 75 de ani ma gandesc ca un fost actor ar trebui sa traiasca linistit din pensia muncii sale. Si sa joace in spectacole doar ca invitat special. Nu ar trebui sa munceasca ore intregi si zile intregi pentru niste seriale de o calitate indoielnica pentru cativa bani in plus. E o rusine.

Acum s-a dus si mai mult ca sigur ca oamenii aia care i-au oferit multi bani pentru niste compromisuri o sa-i anunte moarte si o sa-l comemoreze cu surle si trambite. E cam tarziu. Dinica ar fi trebuit respectat inainte de asta si poate ca acum ar fi stat linistit alaturi de sotia sa acasa.

E o moarte care ma infurie!

Odihneasca-se in pace!

“…De ce cand il vad pe nea Gigi Dinica am senzatia ca are radacini in pamant si e de neclintit? Ca e un bloc de piatra cu un suflet de copil fricos? E o minunatie nea Gigi Dinica!” ( Oana Pellea – “Jurnal”  Ed. Humanitas, 2009, pag. 89)

www.gheorghedinica.ro

Catre Severin

De cativa ani incoace, de fiecare data cand mergeam spre Ocna Mures, in judetul Alba, treceam prin satul Unirea. Si, pe un deal, se vedeau cateva case de tigani care ma interesau tot mai mult din punct de vedere fotografic. Cand am fost ultima data acolo, la sfarsitul lui octombrie, am indraznit sa merg pana la ei si sa le cer acordul sa le fac cateva fotografii. La inceput au fost reticenti si usor violenti. Dar cand le-am vorbit cu respect si le-am explicat ca nu am nicio intentie rea, m-au lasat…
Atasez cateva fotografii ca sa vedeti cum stau oamenii aia acolo. Si pentru ca mi-am propus sa fac ceva pentru ei. O sa strang de la mine din casa hainele pe care nu le mai port, jucarii, carti de povesti, incaltaminte si tot ce le-ar putea fi de folos, dar care mie nu imi mai trebuie.

Asa ca, daca aveti orice fel de lucru bun, dar care va incurca in casa si care lor le-ar putea fi de folos, dati-mi add pe mess la s_m_s2002_2003 sa vorbim si eu vin oriunde in Severin sa ridic ce aveti de dat.

La inceputul lui decembrie  o sa merg iar acolo si o sa le duc ce strang. O sa fac iar poze si o sa le pun aici.
Acuma puteti sa va ganditi ca sunt tigani, deci nu merita, ca sunt tineri, deci pot munci, ca scoala e gratis, deci pot avea parte de o educatie. Dar, in orice caz, nimeni nu merita sa traiasca asa.
Eu o sa ma folosesc de fotografiile astea in vernisajele mele, asa ca pot si ei sa se aleaga cu ceva…

Masinile Top Gear pe Transfagarasan

Stiti ca a fost Top Gear in Romania,nu? Stiti ca m-am zgariat pe ochi ca n-am putut sa stau ore intregi in fata Palatului Parlamentului sa-i vad macar o secunda,nu? Nu de alta, dar nu eram in Bucuresti… E, providenta a facut ca o prietena(urale pentru Cris!!!) sa mentioneze cum ca, in timp ce parintii ei treceau pe tranfagarasan, pe acolo sa se iveasca un Lambo, un Ferrari si un Aston Martin…Guess what? Acei parinti foaaarte inspirati aveau si un aparat foto cu ei…

Asadar, cu emotie in suflet si cu mii de multumiri mamei Cristinei Muntean, din cls. a XIa E, Colegiul National “Traian”, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinti, va invit sa va bucurati de un Ferrari California, un Lambo Gallardo LP 560-4 Spider, un Aston Martin DBS Volante……………..

Salvati Cinematograful de la Govora!

DA, CU AJUTORUL NOSTRU, CINEMATOGRAFUL DE LA BAILE GOVORA A AJUNS IN FINALA!

TVR a inceput o campania/emisiune laudabila. In fiecare saptamana prezinta 3 monumente, din toate regiunile tarii si, in urma voturilor castiga unul care va ajunge in finala. Dupa 10 saptamani, 10 monumente vor fi in finala, dar doar 1 va castiga si va fi complet restaurat.

Saptamana asta, putem vota pentru Cinematograful din Baile Govora, construit in 1928-1929, proiectat de prima femeie arhitect din Romania, Virginia Andreescu Haret. A fost sala de spectacole, cazino si cinematograf. Din 2000 a fost inchis, iar azi se afla intr-o stare jalnica.

Acolo sta un potential imens. Acolo s-ar putea organiza cel mai frumos festival de film de la noi. Acolo ar putea merge trupe de teatru din toata tara.

Eu m-am plans de multe ori ca nu mai exista cinematografe in tara. Eu am votat deja de pe toate telefoanele pe care le-am prins, dar nu e de ajuns. E nevoie de mai mult!

Un sms cu textul 3 la 1388 (costa 95 de centi)  sau un apel la 0900 160 440.  Pana vineri la ora 24:00.

Asa arata acum...

Remember John Lennon

In lupta pentru pace, unul dintre oamenii din prima linie a fost John Lennon. Azi ar fi implinit 69 de ani. Ca orice artist, a vrut sa schimbe lumea in bine. Ca orice artist adevarat, a reusit intr-o oarecare masura; pana a fost omorat in 1980. Reuseste si acum, pentru ca generatiile care vor veni vor sti cine a fost John Lennon, vor asculta muzica lui si vor duce ideile lui mai departe.

Va invit sa iesiti din cotidianul plictisitor, sa va detasati si sa-l sarbatorim impreuna.

DTS Flow

Stau deja de luni bune fara sa ma implic in nimic altceva decat in muncile casei si ale campului. Simteam nevoia sa fac ceva si nevoia asta crestea in fiecare zi. Pana am descoperit niste tineri din Severin care au, cel putin, o initiativa remarcabila. Aceea de a face un ONG  cu scopul de a promova orasul asta si de a-i face un renume in toata tara. Toti erau de acord ca nu se intampla nimic in Severin. Am zis “Intr-adevar!”. Apoi au spus ca au proiecte legate de fotografie, desen, film. Am zis “Ura!”. Apoi au vorbit si despre campanii impotriva discriminarii. Am zis “Wow!” si am vrut sa fiu si eu membru DTS Flow. Mai bine zis – voluntar. Asa ca i-am anuntat, ne-am intalnit si m-au primit.

Deocamdata, resursele sunt inexistente, tot ce avem e vointa noastra, imaginatia, bunele intentii, dorinta de cultura si culturalizare si banii de buzunar. Si cu astea, incercam sa aratam ca Severinul nu e numai un oras de taximetristi si bisnitari, unii dintre ei ajunsi directori, ci un oras in care sunt tineri interesati de fotografie, tineri cu care poti vorbi despre Van Gogh, Radiohead, Marquez sau Chaplin. Tineri care nu scuipa cand vad tigani pe strada, nu reactioneaza ciudat daca ar vedea 2 baieti tinandu-se de mana.

Primul lucru in acest sens e campania “Ne vedem joi”. Ii spun campanie pentru ca, sper, se va intampla in fiecare joi, pentru multe joi de acum inainte. “Ne vedem joi” inseamna ca ne adunam intr-un pub si punem un film unde poate sa vina oricine, gratis. Filmele nu sunt din cele mai descarcate de pe torentzi, sunt filme bune, cu premii la festivaluri europene, chiar filme de arta. Unele romanesti, unele vechi, unele nemaivazute.

Deocamdata suntem putini, iar eu am cele mai multe primaveri implinite, iar unii dintre noi nu au implinite nici macar primaverile legale ca sa conduca o masina.  Deocamdata incercam sa dibuim care sunt secretele sa reusim. Deocamdata unii dintre noi sunt putin dezorientati sau prea orientati. In orice caz, meritam laude!

In blogroll e blogul DTS Flow. Enjoy!

De ce iubesc tenisul

Pentru ca iubesc sporturile britanice, pentru ca au un aer exclusivist, aristocratic. Poate si pentru ca il practic de pe la 10 ani, desi nu am trecut niciodata la performanta din cauza scolii. Pentru ca daca m-ai trezi la 3 dimineata si m-ai chema la un tenis, n-as avea cum sa refuz; cateodata ma apuca o pofta de joc ceva de speriat, ca atunci cand iti scade glicemia si trebuie sa mananci ceva.

Pentru ca atunci cand joci, cand lovesti mingea, te simti foarte puternic, te simti special, simti ca lupti.  Pentru ca e un joc individual, pentru ca unul e invinsul si doar unul castigatorul, pentru ca orice jucator bun de tenis e un om inteligent: ai un teren numai al tau pe care il aperi bine daca ai o strategie gandita, daca citesti jocul adversarului, daca ai talent si extraordinar de mult antrenament.

Tenisul e un joc care avanseaza odata cu timpul, ca tehnologia, daca vrei…

Iubesc tenisul pentru ca niste oameni precum Federer, Nadal, Gonzalez, Djokovic, Sampras, Becker, Agassi au devenit jucatori de tenis si e un spectacol orice meci de-al lor. Amploarea, maretia turneelor mari de tenis e coplesitoare.

Un meci poate dura oricat, o ora sau 3 zile, pentru ca nu se poate juca pe ploaie! Plus ca se joaca pe zgura, iarba, ciment, etc….

La un meci de tenis nu exista blaturi, deci se castiga pe munca si merit. Nu exista huligani, doar fani. Exista respect intre jucatori, cateodata admiratie.

Am si motive aiurite pentru care iubesc tenisul. Pentru ca poti avea orice echipament vrei tu, il poti combina cum vrei tu, te poti chiar asorta cu suprafata pe care joci. Imi place tenisul pentru ca turneele au sponsori ca Lexus, BNP Paribas, IBM, Mercedes, Garnier, Rolex, nu Coca Cola, McDonald’s sau Heineken.

Imi place ca unele arene sunt decorate cu flori si ca un bilet la finala Roland Garros poate ajunge si la 1700 de euro.  Si imi place pentru ca atunci cand un jucator ridica trofeul toti spectatorii il aplauda pe el, singurul, castigatorul.

“The Lives of Others” by Florian Henckel von Donnersmarck (2006)

Remarcabil. Senzational. Ca orice capodopera, te strange de gat, te trece printr-o mie de stari, te izbeste, cu creierul sub asediu, cu sufletul prinzand aripi…

E un film inteligent, sensibil, profund, complicat, complex. Scenariul este, cu siguranta, de studiat in toate scolile de profil. Asta e, de fapt, ceea ce face filmul atat de bun: scenariul. Si privirile actorilor. Povestea e atat de inteligenta, are o structura atat de bine pusa la punct, incat nu vrei sa ii prevezi sfarsitul, lasi pur si simplu actiunea sa curga. Si curge ca o apa limpede de munte. Nu exista firicel in poveste, oricat de mic, sa nu aiba capat, nu exista situatie nerasturnata, nu exista sus fara jos, plus fara minus. E ametitoare. Si starile prin care treci, ideile, ipostazele care-ti trec prin cap. Povestea asta actioneaza in toate planurile. E o simfonie. E o sfera. Si cand ma gandesc ca nu l-am vazut decat o data, ma apuca panica; au trecut 3 ani de cand a aparut si eu nu l-am vazut decat o data…

Un film bun nu poate fi bun fara un scenariu bun. Dar numai un scenariu bun nu poate face un film bun. In cazul filmului astuia, cum spuneam, scenariului foarte bun i se adauga actorii. Actorii astia,  pe care ii vad pentru prima data, spre rusinea mea, au o expresivitate inimaginabila. Ochii lor, in anumite momente, te doboara.

Sunt intr-o situatie in care cuvintele nu au cum sa ma ajute si e exasperant. Asa cum am spus intotdeauna, mi-e greu sa scriu despre ceva atat de bun.

Cand am vazut trailerul, m-am gandit ca poate fi un film dragut. Dupa ce am vazut filmul, mi-am dat seama ca n-ai cum sa faci un trailer bun unui asemenea film. Din pacate,  atasez doar trailerul.

Giuliano, un pusti roman de 4 ani, cel mai puternic copil din lume

Nu stiu daca la varsta lui ar trebui sa joace “Tara, tara, vrem ostasi” sau sa isi umfle muschii si sa devina tot ce tatal lui n-a atins in viata(care, in cazul in care nu v-ati prins, e cel care il antreneaza).

Festivalul Cetatilor Dacice 2009, Cricau, jud. Alba