M-am inscris cu entuziam pe taraluiandrei.ro, cu gandul ca pot da o mana de ajutor. Norocul mi-a suras sambata trecuta cand s-a anuntat o noua actiune de impaduriri la Remetea Mica, in jud. Timis. Am vrut sa profit de ocazie, asa ca am mers.
Initial am cerut ajutor prin decontarea benzinei, argumentand ca vin din Tr. Severin si pot aduce cu mine inca 3 voluntari. Mi s-a refuzat propunerea, nu de alta, dar eram voluntar Petrom. Un MINUS.
Asa ca am plecat cu personalul la 1.32 si am ajuns la 7 in Timisoara. La 7.30 ajunsesem deja in punctul de intalnire unde nu erau decat 2 masini de la Realitatea. Ecologistii de ei au tinut motorul pornit o ora pentru a se incalzi in conditiile in care eu stateam afara de o ora si nu-mi era frig! Pe la 8.15 oamenii au inceput sa apara. Vrand sa aflu cat mai multe, am stat mai mult pe langa angajatii Petrom si nu langa ceilalti voluntari-oi-capiate-ca-mine. Mai in gluma, mai in serios, unul spunea ca acum mergem sa plantam ce a carat el si cu ce se incalzeste el acuma… Apoi au inceput discutii de genul “romanii nu inteleg ce inseamna voluntariatul” si s-au terminat cu “ce-o fi fost in capul tau sa vii de la Severin pentru…”. Incepusem deja sa inteleg mai multe chestii decat mi-as fi dorit, dar nu era decat inceputul.
Pe la 9 si ceva, si nu 8.30 cum fusese ora anuntata initial, am plecat. Am ajuns la Remetea Mica pe la 10. Am motait de oboseala tot drumul, dar cand am ajuns acolo, ma simteam cu mintea limpede si cu chef de munca. Nu mi-a venit sa cred cat de ampla era actiunea; mii de oameni, corturi, camioane, masini, jandarmi, politie si 5 hectare(asa sustin ei, eu nu prea cred) marcate pentru plantare. Ne-am primit sepcutele, manusile si vestuta branduita Petrom, ne-am primit celula(asa cum primea fiecare grup de voluntari), am primit instructajul de la padurari, am semnat “protectia muncii” si ne-am apucat de treaba… Acuma, ca orice om care a crescut la tara, stiam cam in ce consta plantarea unui copac. Asa ca intelegeti cum m-am simtit cand am vazut ca locurile erau marcate la vreo 2 metri unul de altul, puietii nu depaseau 50 de cm si se plantau impreuna stejari si ciresi. Alt MINUS. Inca unul.
Din pacate si din buna-credinta, mi-am lasat aparatul foto in autocar, cu gandul ca merg la munca, nu la poze. As fi vrut sa va atasez cateva, dar pe site-ul Mai Mult Verde sunt doar 3,4, si alea vai de capul lor. Cineva ar trebui sa angajeze un fotograf acolo!
Am lasat impresia de Romania si m-am apucat de munca. Am sapat, am plantat, am acoperit. Am ajutat si pe altii si ei pe mine. Peste toate, a fost o atmosfera extrem de frumoasa si degajata. Si o zi insorita. Se muncea si se glumea si oamenii se bucurau sa poata realiza ceva benefic si gratis.S-a simtit ca suntem un grup printre multe alte grupuri care nu formau altceva decat un mare grup frumos.
Si la intoarcere, in autocar, toti se simteau cu sufletul mai usor, asa cum am auzit ca te simti dupa o spovedanie. Si parca era si mai multa lumina. Lumina si extrem de multe buburuze.
Daca ar fi sa o fac din nou? Da, as merge iar si probabil ca o sa mai merg la orice alta actiune de genul asta. De ce? Pentru ca ma gandesc ca poate 20 % din toti copacii aia ar putea sa se prinda si sa iasa o padurice chiar frumoasa. Si, mai mult decat atat, un stejarel are numele meu. 
