Urasc timpul scurt si lucrurile care se intampla simultan. Aseara am vazut TIFF, n-am vazut meciul. E a 2a oara cand sunt la TIFF(anul trecut am fost la Sibiu), dar e prima oara cand bat tara jumate special pentru TIFF. Asa ca am lasat TIFF-ul sa castige in favoarea fotbalului. M-am bucurat ca, la scurtmetraje, a castigat filmul Stancai Radu, “Pentru el”, pentru ca l-am laudat si aici, si pe http://severinforum.ro/showthread.php?t=1302. Cumva ma bucur si nu ma bucur pentru “cel mai bun film”. “Politist adj.” e un film bun, iar “Nord” – urmeaza sa-l vad azi de la 5. Dezamagirea mea e ca “Pescuit sportiv” n-a luat niciun premiu. Regret filmele bune nevazute si evenimentele ratate. Regret ca n-am apucat sa o salut pe dna Morgenstern si sa dau mana cu Mircea Albulescu. Si mai regret ca n-am avut timp sa o admir din departare pe Claudia Cardinale. Regret ca n-am petrecut mai mult timp cu voluntarii, sa ma bucur de entuziasmul lor. Regret ca n-am vazut 3xJarmusch.
Regret atatea pentru ca TIFF-ul de anul asta a fost cel mai apropiat de sufletul meu si as fi vrut sa dilat timpul, sa ma multiplic si eu, sa vad si sa ma bucur de TOT.
Nu-i nimic, la anul tot aici o sa fiu, pentru ca, ei bine, Clujul si TIFF-ul, mai ales in combinatia asta, creeaza dependenta.
Si, ca sa amplific bucuria, nationala de fotbal a facut ce ne asteptam, eu si tot poporu’, a invins in Lituania. Victoria nu inseamna numai castigarea meciului. Inseamna schimbarea atitudinii si a mentalitatii si inseamna revigorare. Un plus de putere si incredere, exact ce aveam nevoie.



















