In sfarsit, indraznesc dupa 2 ani sa postez in vazul lumii scurtmetrajul meu si al lui Padre.Cand am inceput sa bloguiesc, am scris despre experienta Maia Morgenstern.  Bineinteles, cuvintele alea sunt prea putine si neajutorate!

Intre timp am crescut, ba chiar m-am inaltat. Am invatat ca filmul asta e de foarte inceput. Tot ce sper e sa fi creat o atmosfera. Oricum, va invit sa cautati simbolurile, sa intelegeti mesajul, sa simtiti coloana sonora, sa analizati cadrele. Si, eventual, sa-l revedeti. Daca indraznesc prea mult, eh, n-am ce sa fac, asa sunt eu!

Dumnezeu m-a ajutat sa gasesc, sa indraznesc, sa fac, sa reusesc.

Asa cum am promis, am fost la Unirea si le-am dus portabagajul plin pe care l-am strans de la Cristina, Sorin, Alex si cu mine. Le multumesc ca le-a pasat!

Nici nu am apucat bine sa deschid portbagajul si sa car 2 saci ca au inceput sa se stranga: intai 2 copii, apoi inca 3, apoi inca 2 oameni mari, apoi inca 5, etc. . Degeaba le-am spus sa imparta ce e acolo, degeaba am spus sa ia fiecare dupa masura si sa dea si copiilor; foamea de a avea era prea mare.

Am fost, le-am dus, au tabarat, le-am urat “Sarbatori fericite”, au multumit, am simtit ca intr-o mica masura sarbatorile de anul asta vor fi mai fericite pentru ei, am plecat. Au zis sa mai vin si m-au intrebat de ce nu le-am adus pozele de prima data.

Si am simtit ca nu trebuie sa ma opresc aici.

Chiar daca noi credem ca nu avem cu cine, trebuie sa votam! E un drept al nostru de care trebuie sa profitam! Trebuie sa votam pentru ca un buletin de vot a fost special printat pentru fiecare dintre noi cu drept de vot. Daca nu mergem, s-a irosit hartie. Daca nu mergem, sansele sa se fraudeze alegerile sunt mai mari. Daca mergem, avem o sansa sa schimbam ceva. Trebuie sa votam daca ne pasa! Absenta de la vot nu e decat acea indiferenta romaneasca pe care o dispretuim! Trebuie sa votam! Punct.

Eu consider ca toti candidatii sunt niste lichele. Dar o sa votez pentru schimbare!

M-am inscris cu entuziam pe taraluiandrei.ro, cu gandul ca pot da o mana de ajutor. Norocul mi-a suras sambata trecuta cand s-a anuntat o noua actiune de impaduriri la Remetea Mica, in jud. Timis. Am vrut sa profit de ocazie, asa ca am mers.

Initial am cerut ajutor prin decontarea benzinei, argumentand ca vin din Tr. Severin si pot aduce cu mine inca 3 voluntari. Mi s-a refuzat propunerea, nu de alta, dar eram voluntar Petrom. Un MINUS.

Asa ca am plecat cu personalul la 1.32 si am ajuns la 7 in Timisoara. La 7.30 ajunsesem deja in punctul de intalnire unde nu erau decat 2 masini de la Realitatea. Ecologistii de ei au tinut motorul pornit o ora pentru a se incalzi in conditiile in care eu stateam afara de o ora si nu-mi era frig! Pe la 8.15 oamenii au inceput sa apara. Vrand sa aflu cat mai multe, am stat mai mult pe langa angajatii Petrom si nu langa ceilalti voluntari-oi-capiate-ca-mine. Mai in gluma, mai in serios, unul spunea ca acum mergem sa plantam ce a carat el si cu ce se incalzeste el acuma… Apoi au inceput discutii de genul “romanii nu inteleg ce inseamna voluntariatul” si s-au terminat cu “ce-o fi fost in capul tau sa vii de la Severin pentru…”. Incepusem deja sa inteleg mai multe chestii decat mi-as fi dorit, dar nu era decat inceputul.

Pe la 9 si ceva, si nu 8.30 cum fusese ora anuntata initial, am plecat. Am ajuns la Remetea Mica pe la 10. Am motait de oboseala tot drumul, dar cand am ajuns acolo, ma simteam cu mintea limpede si cu chef de munca. Nu mi-a venit sa cred cat de ampla era actiunea; mii de oameni, corturi, camioane, masini, jandarmi, politie si 5 hectare(asa sustin ei, eu nu prea cred) marcate pentru plantare. Ne-am primit sepcutele, manusile si vestuta branduita Petrom, ne-am primit celula(asa cum primea fiecare grup de voluntari), am primit instructajul de la padurari, am semnat “protectia muncii” si ne-am apucat de treaba… Acuma, ca orice om care a crescut la tara, stiam cam in ce consta plantarea unui copac. Asa ca intelegeti cum m-am simtit cand am vazut ca locurile erau marcate la vreo 2 metri unul de altul, puietii nu depaseau 50 de cm si se plantau impreuna stejari si ciresi. Alt MINUS. Inca unul.

Din pacate si din buna-credinta, mi-am lasat aparatul foto in autocar, cu gandul ca merg la munca, nu la poze. As fi vrut sa va atasez cateva, dar pe site-ul Mai Mult Verde sunt doar 3,4, si alea vai de capul lor. Cineva ar trebui sa angajeze un fotograf acolo!

Am lasat impresia de Romania si m-am apucat de munca. Am sapat, am plantat, am acoperit. Am ajutat si pe altii si ei pe mine. Peste toate, a fost o atmosfera extrem de frumoasa si degajata. Si o zi insorita. Se muncea si se glumea si oamenii se bucurau sa poata realiza ceva benefic si gratis.S-a simtit ca suntem un grup printre multe alte grupuri care nu formau altceva decat un mare grup frumos.

Si la intoarcere, in autocar, toti se simteau cu sufletul mai usor, asa cum am auzit ca te simti dupa o spovedanie. Si parca era si mai multa lumina. Lumina si extrem de multe buburuze.

Daca ar fi sa o fac din nou? Da, as merge iar si probabil ca o sa mai merg la orice alta actiune de genul asta. De ce? Pentru ca ma gandesc ca poate 20 % din toti copacii aia ar putea sa se prinda si sa iasa o padurice chiar frumoasa. Si, mai mult decat atat, un stejarel are numele meu.

La 75 de ani ma gandesc ca un fost actor ar trebui sa traiasca linistit din pensia muncii sale. Si sa joace in spectacole doar ca invitat special. Nu ar trebui sa munceasca ore intregi si zile intregi pentru niste seriale de o calitate indoielnica pentru cativa bani in plus. E o rusine.

Acum s-a dus si mai mult ca sigur ca oamenii aia care i-au oferit multi bani pentru niste compromisuri o sa-i anunte moarte si o sa-l comemoreze cu surle si trambite. E cam tarziu. Dinica ar fi trebuit respectat inainte de asta si poate ca acum ar fi stat linistit alaturi de sotia sa acasa.

E o moarte care ma infurie!

Odihneasca-se in pace!

“…De ce cand il vad pe nea Gigi Dinica am senzatia ca are radacini in pamant si e de neclintit? Ca e un bloc de piatra cu un suflet de copil fricos? E o minunatie nea Gigi Dinica!” ( Oana Pellea – “Jurnal”  Ed. Humanitas, 2009, pag. 89)

www.gheorghedinica.ro

De cativa ani incoace, de fiecare data cand mergeam spre Ocna Mures, in judetul Alba, treceam prin satul Unirea. Si, pe un deal, se vedeau cateva case de tigani care ma interesau tot mai mult din punct de vedere fotografic. Cand am fost ultima data acolo, la sfarsitul lui octombrie, am indraznit sa merg pana la ei si sa le cer acordul sa le fac cateva fotografii. La inceput au fost reticenti si usor violenti. Dar cand le-am vorbit cu respect si le-am explicat ca nu am nicio intentie rea, m-au lasat…
Atasez cateva fotografii ca sa vedeti cum stau oamenii aia acolo. Si pentru ca mi-am propus sa fac ceva pentru ei. O sa strang de la mine din casa hainele pe care nu le mai port, jucarii, carti de povesti, incaltaminte si tot ce le-ar putea fi de folos, dar care mie nu imi mai trebuie.

Asa ca, daca aveti orice fel de lucru bun, dar care va incurca in casa si care lor le-ar putea fi de folos, dati-mi add pe mess la s_m_s2002_2003 sa vorbim si eu vin oriunde in Severin sa ridic ce aveti de dat.

La inceputul lui decembrie  o sa merg iar acolo si o sa le duc ce strang. O sa fac iar poze si o sa le pun aici.
Acuma puteti sa va ganditi ca sunt tigani, deci nu merita, ca sunt tineri, deci pot munci, ca scoala e gratis, deci pot avea parte de o educatie. Dar, in orice caz, nimeni nu merita sa traiasca asa.
Eu o sa ma folosesc de fotografiile astea in vernisajele mele, asa ca pot si ei sa se aleaga cu ceva…

Stiti ca a fost Top Gear in Romania,nu? Stiti ca m-am zgariat pe ochi ca n-am putut sa stau ore intregi in fata Palatului Parlamentului sa-i vad macar o secunda,nu? Nu de alta, dar nu eram in Bucuresti… E, providenta a facut ca o prietena(urale pentru Cris!!!) sa mentioneze cum ca, in timp ce parintii ei treceau pe tranfagarasan, pe acolo sa se iveasca un Lambo, un Ferrari si un Aston Martin…Guess what? Acei parinti foaaarte inspirati aveau si un aparat foto cu ei…

Asadar, cu emotie in suflet si cu mii de multumiri mamei Cristinei Muntean, din cls. a XIa E, Colegiul National “Traian”, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinti, va invit sa va bucurati de un Ferrari California, un Lambo Gallardo LP 560-4 Spider, un Aston Martin DBS Volante……………..

DA, CU AJUTORUL NOSTRU, CINEMATOGRAFUL DE LA BAILE GOVORA A AJUNS IN FINALA!

TVR a inceput o campania/emisiune laudabila. In fiecare saptamana prezinta 3 monumente, din toate regiunile tarii si, in urma voturilor castiga unul care va ajunge in finala. Dupa 10 saptamani, 10 monumente vor fi in finala, dar doar 1 va castiga si va fi complet restaurat.

Saptamana asta, putem vota pentru Cinematograful din Baile Govora, construit in 1928-1929, proiectat de prima femeie arhitect din Romania, Virginia Andreescu Haret. A fost sala de spectacole, cazino si cinematograf. Din 2000 a fost inchis, iar azi se afla intr-o stare jalnica.

Acolo sta un potential imens. Acolo s-ar putea organiza cel mai frumos festival de film de la noi. Acolo ar putea merge trupe de teatru din toata tara.

Eu m-am plans de multe ori ca nu mai exista cinematografe in tara. Eu am votat deja de pe toate telefoanele pe care le-am prins, dar nu e de ajuns. E nevoie de mai mult!

Un sms cu textul 3 la 1388 (costa 95 de centi)  sau un apel la 0900 160 440.  Pana vineri la ora 24:00.

Asa arata acum...

In lupta pentru pace, unul dintre oamenii din prima linie a fost John Lennon. Azi ar fi implinit 69 de ani. Ca orice artist, a vrut sa schimbe lumea in bine. Ca orice artist adevarat, a reusit intr-o oarecare masura; pana a fost omorat in 1980. Reuseste si acum, pentru ca generatiile care vor veni vor sti cine a fost John Lennon, vor asculta muzica lui si vor duce ideile lui mai departe.

Va invit sa iesiti din cotidianul plictisitor, sa va detasati si sa-l sarbatorim impreuna.

Stau deja de luni bune fara sa ma implic in nimic altceva decat in muncile casei si ale campului. Simteam nevoia sa fac ceva si nevoia asta crestea in fiecare zi. Pana am descoperit niste tineri din Severin care au, cel putin, o initiativa remarcabila. Aceea de a face un ONG  cu scopul de a promova orasul asta si de a-i face un renume in toata tara. Toti erau de acord ca nu se intampla nimic in Severin. Am zis “Intr-adevar!”. Apoi au spus ca au proiecte legate de fotografie, desen, film. Am zis “Ura!”. Apoi au vorbit si despre campanii impotriva discriminarii. Am zis “Wow!” si am vrut sa fiu si eu membru DTS Flow. Mai bine zis – voluntar. Asa ca i-am anuntat, ne-am intalnit si m-au primit.

Deocamdata, resursele sunt inexistente, tot ce avem e vointa noastra, imaginatia, bunele intentii, dorinta de cultura si culturalizare si banii de buzunar. Si cu astea, incercam sa aratam ca Severinul nu e numai un oras de taximetristi si bisnitari, unii dintre ei ajunsi directori, ci un oras in care sunt tineri interesati de fotografie, tineri cu care poti vorbi despre Van Gogh, Radiohead, Marquez sau Chaplin. Tineri care nu scuipa cand vad tigani pe strada, nu reactioneaza ciudat daca ar vedea 2 baieti tinandu-se de mana.

Primul lucru in acest sens e campania “Ne vedem joi”. Ii spun campanie pentru ca, sper, se va intampla in fiecare joi, pentru multe joi de acum inainte. “Ne vedem joi” inseamna ca ne adunam intr-un pub si punem un film unde poate sa vina oricine, gratis. Filmele nu sunt din cele mai descarcate de pe torentzi, sunt filme bune, cu premii la festivaluri europene, chiar filme de arta. Unele romanesti, unele vechi, unele nemaivazute.

Deocamdata suntem putini, iar eu am cele mai multe primaveri implinite, iar unii dintre noi nu au implinite nici macar primaverile legale ca sa conduca o masina.  Deocamdata incercam sa dibuim care sunt secretele sa reusim. Deocamdata unii dintre noi sunt putin dezorientati sau prea orientati. In orice caz, meritam laude!

In blogroll e blogul DTS Flow. Enjoy!